Astăzi am avut onoarea de a reprezenta Consiliul Județean Hunedoara la dezbaterea organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor” Hunedoara în parteneriat cu ZRVP – Zamfirescu Racoți Vasile & Partners, unde, împreună cu primarii și reprezentanții ADI-urilor din țară, au fost dezbătute provocările și soluțiile legate de gestionarea eficientă a deșeurilor și achizițiile publice.
Un județ curat este un județ prosper. În cadrul acestei întâlniri, s-au abordat teme esențiale precum ajustarea tarifelor pentru salubrizare, responsabilitatea autorităților locale în cadrul Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară și optimizarea procedurilor de achiziții publice. S-au discutat soluții legale și eficiente pentru menținerea echilibrului contractual în proiectele de interes public.
Consiliul Județean Hunedoara își asumă un rol activ și decisiv în crearea unui mediu curat și sustenabil pentru toți locuitorii județului nostru. Suntem angajați în promovarea unor politici transparente și eficiente, care să răspundă nevoilor comunității și să aducă un plus de valoare în gestionarea resurselor publice.
Mulțumesc tuturor participanților pentru dialogul constructiv și expertiza oferită și îl felicit pe directorul ADI „SIGD” Hunedoara, Dan Stoian, pentru inițiativa organizării acestei dezbateri!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.