Cu toate că au trecut ani mulți ani de când am absolvit studiile universitare, mă încearcă o emoție aparte de fiecare dată când mă întorc la Universitatea din Petroșani, locul în care m-am format, în primul rând ca om. Cu astfel de emoții am participat și astăzi, împreună cu președintele Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor,…
Lună: septembrie 2024
Trăim în Hunedoara, frumosul județ al munților!
Pe data de 26 septembrie este celebrată Ziua internațională a Munților Carpați. Lanțul muntos al Carpaților se întinde pe aproximativ 1.500 de kilometri și traversează șapte state: Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, România și Serbia. Pe aproximativ 40% din lungimea lor totală, formând un arc de cerc, Carpații străbat România. Doresc să marchez în mod…
Multitudinea activităților cotidiene pe care le desfășor m-a ținut departe o vreme de obișnuita deplasare în Valea Jiului.
Am ajuns, astăzi, la biroul din Petroșani al Consiliul județean Hunedoara unde, împreună cu presa locală, am trecut în revistă o parte dintre proiectele pe care administrația județeană le derulează în Valea Jiului și am evaluat stadiul implementării acestora. Cert este că, la acest moment, putem vorbi despre câteva proiecte importante în toată Valea Jiului,…
Audiențe la Biroul Teritorial din Petroșani
Miercuri, 25 septembrie 2024, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, domnul Costel AVRAM, va susține programul de audiențe la Biroul Teritorial din Petroșani, începând cu ora 10.30. Biroul teritorial al Consiliului Județean Hunedoara este situat în Petroșani, pe str. Universității, nr. 20 (în spatele Complexului Comercial Jiul).
„Noaptea Bibliotecilor”, organizat la Deva de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”
A XIII-a, cu noroc – Noaptea bibliotecilor, un eveniment cultural complex, parte a Ofensivei culturale a Consiliului Județean Hunedoara Cred eu că evenimentul Noaptea bibliotecilor a ajuns la maturitate, poate la această a XIII-a ediție, poate ceva mai devreme, dar este clar că cei de la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva nu vor…
Mai lungi sau mai scurte, important este să știm să trăim fiecare zi frumos!
Astăzi, 22 septembrie, este echinocțiul de toamnă. Pe nesimțite, zilele vor începe să scadă – dar totuși iarna e departe și tuturor ne plac toamnele lungi și frumoase. În tinerețe, ni se pare că suntem nemuritori, dar după ce mai trec niște ani, ne dăm seama că viața e prețioasă și că ni s-a dat…
Familia noastră, cel mai prețios dar pe acest Pământ!
Oamenii cei mai dragi, oamenii care ne însoțesc în călătoria noastră lumească sunt fără îndoială cei din familie – mai întâi părinți, mătuși, unchi, bunici, apoi soți, soții, copii, nepoți… Pe 20 septembrie 1993 a fost proclamată Ziua Internațională a Familiei de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și reflectă importanța pe care comunitatea internațională…
Astăzi am avut onoarea de a semna lista de susținere a candidaturii domnului Marcel Ciolacu pentru funcția de Președinte al României, alături de lista candidaților PSD pentru Parlamentul României.
Astăzi am avut onoarea de a semna lista de susținere a candidaturii domnului Marcel Ciolacu pentru funcția de Președinte al României, alături de lista candidaților PSD pentru Parlamentul României. Am convingerea că România are nevoie de un lider autentic, dedicat și capabil să pună țara pe un drum sigur și stabil, iar Marcel Ciolacu este…
Din respect pentru seniorii județului – Internet gratuit și cursuri de inițiere în utilizarea calculatoarelor
La 16 ani de la inaugurare, Centrul Biblionet din cadrul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a fost complet modernizat și dotat cu calculatoare de ultimă generație, toate printr-o investiție a Consiliului Județean Hunedoara. În condițiile în care multe persoane în vârstă au copiii și nepoții plecați din țară, centrul Biblionet este o modalitate…
Mesajul Sfintei Cruci: “Unind cele trei degete mărturisim credinţa noastră în Sfânta Treime, Dumnezeu este Unul în Fiinţă, dar Întreit în Persoane într-o Unitate deplină.”
Astăzi, pe 14 septembrie, celebrăm Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii. Simt Sfânta Cruce întotdeauna deasupra mea, călăuzindu-mi pașii în viață! Sărbătoarea marchează două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.