Am ajuns, astăzi, la biroul din Petroșani al Consiliul județean Hunedoara unde, împreună cu presa locală, am trecut în revistă o parte dintre proiectele pe care administrația județeană le derulează în Valea Jiului și am evaluat stadiul implementării acestora.
Cert este că, la acest moment, putem vorbi despre câteva proiecte importante în toată Valea Jiului, precum:
Modernizarea drumului județean de la Valea de Brazi spre Runcu (jud. Gorj), proiect care avansează considerabil;
Implementarea proiectului liniei de transport „Green Line Valea Jiului” unde chiar dacă birocrația stufoasă ne-a mai pus frâne, împreună cu constructorul facem pași semnificativi înspre momentul în care acest serviciu public va deveni funcțional;
Continuăm proiectul de alimentare cu apă potabilă a stațiunii turistice Straja, proiect pentru care Consiliul Județean Hunedoara și-a asumat finanțarea, venind astfel în sprijinul Apa Serv Valea Jiului;
Am identificat soluții și pentru a aduce apa potabilă în stațiunea Pasul Vîlcan, printr-un proiect pe care-l derulăm cu fonduri de la Administrația Fondului de Mediu;
Lucrăm intens la elaborarea documentațiilor pentru atragerea de finanțări din programele europene pentru modernizarea și punerea în valoare a Ansamblului Istoric Mina Petrila;
Ne pregătim să demarăm un proiect de investiții, tot din fonduri europene, pentru eficientizarea energetică a clădirii Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu”.
Despre toate aceste subiecte, veți afla detalii în articolele și emisiunile de știri din presa locală, de la jurnaliștii care sunt interesați de activitatea Consiliului Județean în Valea Jiului, cărora le mulțumesc pentru acest lucru.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.