Astăzi, pe 14 septembrie, celebrăm Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii.
Simt Sfânta Cruce întotdeauna deasupra mea, călăuzindu-mi pașii în viață!
Sărbătoarea marchează două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Această sărbătoare aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia: „Prin acest semn vei învinge”. Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota.
Ziua de 14 septembrie este considerată şi data care vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei.
Înălţarea Sfintei Cruci se cinsteşte cu post aspru, Crucea fiind un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului.
Fie ca Sfânta Cruce să ne ocrotească pe toți!
Zi binecuvântată!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.