Festivalul este poate nou, dar tradiția plăcintelor pădurenești se pierde în vremuri! Ca de altfel și istoria acestei zone-unicat în județul Hunedoara, care își păstrează puritatea parțial datorită izolării.
Alături de Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, am participat la Festivalul plăcintelor pădurenești din comuna Cerbăl și am fost onorat de primarul comunei, Mircea Costa, printr-o plachetă. Îi mulțumesc și mă bucur că am putut și pot ajuta zona. Izolarea a păstrat tradițiile, dar în vremurile noastre comunicațiile sunt esențiale și am sprijinit prin atribuțiile pe care mi le conferă funcția dezvoltarea infrastructurii rutiere, cel mai recent exemplu fiind drumul de 10 kilometri dintre Feregi și Poiana Răchițelii, care permite un acces mult mai facil spre inima Ținutului Pădurenilor.
Iar semnele se văd, dacă ne raportăm fie și doar la acest festival, animat prin prezența a mii de oameni. Sigur că festivalul are durată limitată, dar ecourile sale vor prinde aripi peste crestele Munților Poiana Ruscăi și anual, din ce în ce mai mulți vizitatori vor veni să-i vadă pe pădureni la ei acasă, să le vadă satele, bisericile, cum ar fi cea de marmură, de la Alun, să guste plăcintele pădurenești, să admire peisajele, să se cazeze la pensiunile care există deja sau vor apărea.
Așa cum iubesc fiecare colțișor al acestui județ minunat, așa iubesc Ținutul Pădurenilor, iar localnicilor le transmit urări de sănătate, viață lungă și prosperitate!
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.