În fiecare an, pe 21 martie, se sărbătorește Ziua Internațională a Pădurilor, decisă de Adunarea Generală ONU în 2012.
Este interesant să ne uităm puțin pe situația pădurilor din județul Hunedoara – și vă invit să privim câteva grafice.
Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică în 2022, județul nostru este pe locul 3 în România din punct de vedere al suprafețelor împădurite, după Suceava și Caraș-Severin și cu mult înaintea celor care urmează (harta verde).
Dacă ne uităm la media Uniunii Europene, de 39%, județul Hunedoara are suprafața totală împădurită, raportată la suprafața județului (care este una mare!), de peste 44%. (harta colorată)
Avem Parcul Național Retezat, Parcul Natural Grădiște-Cioclovina, Munții Metaliferi, Munții Poiana Ruscă, Munții Zarandului, numeroase dealuri, toate împădurite, o bogăție extraordinară a județului. Documentaristul iubitor de natură și de România Charlie Ottley și-a lansat un film din seria “Flavours of Romania” în județul nostru, chiar la Hunedoara, după ce a străbătut o parte din munții din județ.
Mă bucur că am luat parte, împreună cu colegi din PSD, la acțiuni de împădurire, care să contribuie cu un strop la menținerea acestei bogății neasemuite!
Să avem grijă de pădure, s-o păstrăm intactă, s-o păstrăm curată!
Strategia de reconfigurare economică a județului Hunedoara prin turism, elaborată de Consiliul Județean Hunedoara, pune pe unul din primele locuri respectul față de pădure și de ariile protejate!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.