Se vorbește adesea de rădăcinile creștine ale Europei, de faptul că prin creștinism acest continent a devenit deosebit de toate celelalte.
Creștinismul a avut nevoie și de recunoaștere politică – poate așa s-a săvârșit lucrarea lui Dumnezeu, prin împăratul roman Constantin I, ulterior cunoscut sub numele de Constantin cel Mare, care s-a născut pe 27 februarie 272.
Constantin cel Mare a fost un împărat reformator și înnoitor. A reunificat Imperiul roman, care fusese separat în două părți din anul 285, a stabilit capitala la Constantinopol, a întărit legile care opreau prigoana împotriva creștinilor, iar din anul 313 creștinismul a devenit religie oficială a Imperiului roman, ceea ce a dus la răspândirea sa nemaiîntâlnită până atunci. În anul 325 a convocat Consiliul de la Niceea, prin care au fost puse bazele canonice și dogmatice ale creștinismului.
Pentru toate acestea, a fost stabilită, pe 21 mai, marea sărbătoare a Sfinților Împărați Constantin și Elena, Elena fiind mama împăratului Constantin cel Mare.
Să aveți o zi senină și binecuvântată!



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.