Zi pe care Consiliul Județean Hunedoara o onorează la superlativ!
Astăzi, 15 februarie, este Ziua Națională a Lecturii. De ce ar fi nevoie de o asemenea zi?
Cred că răspunsul îl știe fiecare dintre noi, chiar dacă nu este foarte comod să-l dăm – se citește puțin în România. De aceea, Consiliul Județean Hunedoara, prin tot ceea ce face, susține cultura în general și promovează în mod constant, concret, intens cititul ca activitate de bază în formarea copiilor!
Nu cred că există statistici, dar ceea ce se știe cert este că în România se închid tot mai multe biblioteci. Prin comparație, Biblioteca Județeană “Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva este foarte activă, probabil una dintre cele mai active biblioteci publice din țară – și nu cred că exagerez!
Chiar în aceste zile se desfășoară Ediția a X-a a Concursului de cultură generală „Citeşti şi câştigi!” – 24 de echipaje din tot atâtea licee și colegii, fiecare echipaj format din 4 membri, participă la concurs, deci iată că 96 de copii își bazează participarea la concurs documentându-se prin intermediul cărții!
Avem târg național de carte, lansări de carte în prezența autorilor, conferințe, parteneriate între bibliotecă și școli, conferințe naționale și internaționale, prezentări de cărți și de biografii ale autorilor – sunt doar câteva din acțiunile, evenimentele concrete care au loc pentru promovarea cărții și cititului!
Noi poate nu avem timp, dar încercați să vă determinați copiii să citească, vă vor fi recunoscători!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.