Este vorba despre un eveniment foarte important pe care Asociația Română a Apei l-a organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara.
M-am bucurat să văd sala de ședințe a Consiliului Județean Hunedoara plină cu oameni interesați să dezvolte acest domeniu. Aproximativ 30 de operatori de apă și canalizare din întreaga țară au răspuns invitației noastre și le mulțumesc pentru participare.
Îi mulțumesc lui Ilie Vlaicu, președintele Asociației Române a Apei pentru că a fost de acord cu organizarea acestei întâlniri în județul Hunedoara, la fel cum ii mulțumesc și prietenului meu, Mihai Doruș. Această întâlnire a avut un rol foarte important pentru că s-au ridicat probleme cu care se confruntă majoritatea operatorilor regionali care implementează proiecte de modernizare, extindere sau reabilitare a rețelelor de utilități.
Mulțumesc doamnei Luminița Zezeanu, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, domnului Andrei Chivu, director general al Direcției Generale Program Dezvoltare Durabilă din cadrul MIPE și întregii echipe care a venit în județul nostru.
A fost o onoare pentru noi și o bucurie să găzduim această întâlnire!
Am încredere că, de astăzi, împreună cu toți cei care au participat la întâlnirea operatorilor serviciilor de apă și de canalizare, nu suntem doar colegi, ci și buni prieteni!
Hunedoara vă mulțumește!





Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.