Ca persoană cu responsabilități executive în conducerea Consiliului Județean Hunedoara, mă simt dator să fac niște precizări, în contextul în care singura preocupare a prefectului acestui județ este să declanșeze incidente politice, cu siguranță pentru a-și mări vizibilitatea.
Asta cu toate că suntem într-o coaliție pe care dl. prefect ar trebui să o respecte, cu atât mai mult cu cât știe foarte bine cine l-a susținut și în ce mod pentru ocuparea acestei funcții.
Acest popor român are nenumărate vorbe înțelepte.
Unele dintre ele se referă la cei care nu prea au ce face. Ce spune despre ei înțelepciunea populară?
Îmi amintesc câteva vorbe de duh – cine nu are de lucru, își face.
Chibiț. Ajutor de băgător de seamă. Aflare în treabă.
Dacă tăceai, filosof rămâneai.
Constat că domnul prefect al județului Hunedoara, ale cărui sarcini de serviciu îi oferă probabil foarte mult timp liber, nu are altă ocupație decât să observe ceea ce face Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Când nu faci nimic, este foarte ușor să găsești nod în papură altora, inducând deliberat în eroare opinia publică, doar-doar reușești să-i iei 1% din cele 70% procente pe care le are președintele Nistor.
Căci cum altfel aș putea cataloga atacurile în serie, cum am mai spus, pe model Peee Seee Deee ale prefectului?
Orice s-ar întâmpla, este de vină Consiliul Județean Hunedoara și președintele său. Dacă un microbuz nu este echipat cum trebuie pentru circulația pe timp de iarnă, de vină este, desigur, Consiliul Județean Hunedoara. Asta chiar dacă este iarnă și este normal să fie adaptate atât viteza cât și caracteristicile tehnice ale autovehiculelor la condițiile meteo specifice, pentru că nu se poate interveni instantaneu, oricât s-ar dori.
Oamenii știu asta, dar se pare că este ceva prea dificil pentru reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Din cei aproape 1307 de km de drum județean, s-au reabilitat numai între 2020 și 2023 aproape 300 de km. Sigur că nu se pot reabilita toate drumurile simultan. Așa că timpul liber permițându-i, dl. prefect caută și caută drumuri care încă nu au intrat în programul de reabilitare din motive absolut obiective și pe care le cunoaște. Nu consideră că ar putea face recomandări de folosire a drumurilor excelent reabilitate, cum ar fi culoarul Mureș-Nord, pentru a descongestiona alte rute, sau nu remarcă fondurile europene considerabile care au permis și permit lucrări de amploare pe atât de multe drumuri, pentru că este mult prea preocupat, cum se spune, să găsească nod în papură, emițând comunicate de presă cu aer pretențios, în care nu spune de fapt nimic.
Că tot a fost Ziua Culturii Naționale și a lui Eminescu, reamintesc acel fragment care spune că e ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune…
E ușor a scrie comunicate și a fi ajutor de băgător de seamă când nu faci nimic altceva.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.