Am în minte ziua de sâmbătă!
La Clopotiva, zeci de oameni, de toate vârstele, au venit pentru a fi consultați de medicii și paramedicii din cadrul caravanei Salvital!
Unii nu au fost consultați de un medic de peste 5 ani – o spune dr. Mioara Pavel. Alții au aflat că suferă de boli grave, care necesită tratament complex de specialitate.
Tuturor li s-au făcut gratuit, la fața locului, investigații complexe, care altfel ar fi necesitat deplasarea în orașe, programări pentru consultații la policlinici sau la cabinete private.
În ultimii trei ani, de când Consiliul Județean Hunedoara a preluat majoritatea responsabilităților legate de caravana Salvital și a lansat primul serviciu de telemedicină din România, peste 9000 de oameni din practic toate municipiile, orașele și comunele județului Hunedoara au beneficiat de consultații gratuite. Meritele îi revin în mare măsură președintelui CJH, Laurențiu Nistor, care a susținut și susține fără rezerve proiectul Salvital – policlinică mobilă.
Sunt onorat să fac parte din echipa domniei-sale, pentru că ceea ce face este spre binele oamenilor! Nu conjunctural în 2024, ci din 2020, săptămână de săptămână, medicii și paramedicii din Salvital străbat județul, veghind sănătatea oamenilor!
Am scris aceste rânduri cu bucurie, dar și cu oarecare tristețe. Văd că sunt persoane care încearcă să arunce în derizoriu ceea ce facem, încearcă să ne denigreze activitatea. Dacă mama sau bunica lor s-ar număra printre persoanele tratate de caravana Salvital, cred că ar trebui să lase capul în jos de jenă.
Răutatea este inerentă, dar este pe deplin compensată de binele pe care îl aducem acestor oameni, în special celor din zonele rurale, dar nu doar lor.
Vom continua să o facem!
Începem un an greu!
Fiecare drum începe cu primul pas, fiecare an cu primele zile!
Vă doresc o zi senină și binecuvântată, cu toate gândurile mele bune!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.