Mi-am petrecut aproape toată ziua de astăzi la Clopotiva, la poalele Retezatului, având în minte deviza Asociației “Salvital” – cine salvează o viață, salvează o lume!
De 19 ani în slujba cetățenilor din județul Hunedoara și de trei ani în serviciul de telemedicină susținut de Consiliul Județean Hunedoara.
Peste 9000 de hunedoreni investigați medical și tratați, în 68 din cele 69 de comune, orașe și municipii din județul Hunedoara!
Este o performanță pentru Asociația “Salvital”. Am început anul alături de ei, la Clopotiva, alături de Laurențiu Nistor, Președintele Consiliului Județean Hunedoara, care ori de câte ori poate însoțește pe teren echipajele Asociației “Salvital”. Alături de Petru Mărginean, peședintele asociației, alături de medicii Ioan Demeter și Mioara Pavel de la Spitalul Județean de Urgență din Deva, alături de primarul comunei Râu de Mori, Flaviu Dilertea, comună de care aparține satul Clopotiva.
Am petrecut ore alături de zecile de oameni veniți pentru consultații medicale, cu gândul la binele pe care îl facem acestor oameni, care nu au medici de familie, cărora le este greu să ajungă la spitale pentru consultații. Acești oameni vor fi luați în evidență și tratați. Mă bucur că serviciul de telemedicină din județul Hunedoara, susținut în principal de CJH, este primul de acest gen din România.
Vom fi mereu alături de oamenii acestui județ, zi de zi, an de an, sper mulți ani de acum înainte, exemplu pentru alte județe ale țării, pentru că, nu-i așa, cine salvează o viață salvează o lume!
Să aveți parte de sănătate, că-i mai bună decât toate!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.