În urmă cu doi ani de zile, împreună cu primarul orașului Petrila, Vasile Jurca aduceam în atenția președintelui Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor oportunitatea proiectului de construire a unui pod peste Jiu, care să lege drumul național de șoseaua de centură a orașului Petrila.
Astăzi, am avut ocazia să vin la Petrila, împreună cu președintele Laurențiu Nistor și cu o bună parte din consilierii județeni din Valea Jiului, pentru a inaugura acest important obiectiv de investiții, în prezența reprezentanților comunității locale petrilene, a constructorului și a presei.
Sunt mulțumit și încântat, în același timp, nu doar de faptul că am reușit să realizăm acest proiect prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, ci și de faptul că el a fost finalizat într-un timp record, cu mult înainte de termenul stabilit în contractul de execuție, motiv pentru care felicit constructorul pentru eficiența și calitatea lucrărilor.
Noul pod peste Jiu de la Petrila va avea un rol important în managementul de trafic rutier al acestei localități, fiind totodată un argument în plus pentru noi de a pune în valoare Ansamblul Istoric de la Mina Petrila, dar și terenurile din zona fostei Mine Petrila, care se află în proprietatea CJH și pe care avem ocazia de a le valorifica pentru dezvoltarea economică a Văii Jiului, lucru care se va concretiza nu peste multă vreme.
Personal, am satisfacția că, împreună cu primarul Vasile Jurca, cu președintele Laurențiu Nistor și cu întreaga echipă de oameni interesați de dezvoltarea orașului Petrila am mai pus o ”cărămidă” solidă la acest deziderat. Așa cum facem cu toate celelalte localități din Valea Jiului și din județul Hunedoara.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.