Locuiesc la poalele Parângului și viața mea este marcată de existența acestui munte, în orice anotimp.
Îl iubesc și îl respect – frumusețea lui este neasemuită!
Iarna însă poate deveni periculos, iar ceea ce s-a întâmplat seara trecută o dovedește. Felicit Serviciul Județean Salvamont Hunedoara și pe șeful său, Ovidiu Bodean, pentru determinarea și curajul de care dau de fiecare dată dovadă!
Au adus un grup de peste 50 de turiști, pe viscol, de pe traseu în siguranță, în stațiune, pe întuneric, frig și viscol. Orice alt comentariu este de prisos, pentru că în asemenea condiții, paza bună trece primejdia rea!
Parângul este frumos oricând, dar trebuie întotdeauna respectat!
Pe munte nu te joci, nu stai să vezi că poate nu se întâmplă, că poate nu este nevoie, că poate nu acum, ci mai târziu. Orice secundă este importantă și orice intervenție, binevenită, dacă la mijloc este siguranța oamenilor. Cine își asumă răspunderea dacă se întâmplă ceva?
Dar să ne amintim că e duminică.
Vă doresc tuturor să aveți parte de frumusețe, de zile liniștite în așteptarea sărbătorilor.
Zi binecuvântată!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.