Astăzi despre Capitala Imperială Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Consiliul Județean Hunedoara a depus la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci) solicitarea de înregistrare a mărcii “Hunedoara – Județul celor două Capitale”.
Președintele CJH, Laurențiu Nistor, și-a dat acordul și personal consider că este un brand care trebuie folosit și protejat. El confirmă un aspect unic în România – județul Hunedoara este singurul pe al cărui teritoriu se găsesc două capitale – cea regală a dacilor, Sarmizegetusa Regia și cea imperială, fondată după cucerirea romană, Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.
Amfiteatrul roman din Ulpia Traiana Sarmizegetusa beneficiază de un amplu proces de restaurare, cu fonduri europene de 5 milioane de euro. Au fost studiate soluții tehnice de avangardă, care să se integreze în construcția antică, fără a produce deteriorări sau a afecta structurile de piatră ale amfiteatrului, dar, în același timp, care să permită accesul a maximum 500 de spectatori. Este vorba de ansambluri metalice mobile, retractabile, independente față de structura amfiteatrului. Totodată, întreaga structură va fi consolidată și restaurată.
Vom avea astfel un alt monument unic în țară, spectaculos, cum sunt puține în Europa. Vi-l prezint, pentru comparație, pe cel din localitatea germană Xanten, al cărei amfiteatru roman a fost de asemenea restaurat.
Președintele Laurențiu Nistor dorește să facem toate demersurile pentru ca Ulpia Traiana Sarmizegetusa să devină sit protejat UNESCO.
Amfiteatrul roman se adaugă astfel Cetăților dacice din Munții Orăștiei, dar și altor două investiții majore din ultimii trei ani – Castel Nopcsa din Săcel și Muzeul Civilizației Dacice din Orăștie!
Ofensiva Culturală a Consiliului Județean Hunedoara este un concept devenit realitate!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.