Nici că se putea o urare mai potrivită pentru dvs., prietenii mei de pe Facebook, în această zi de luni!
Vă doresc o săptămână frumoasă și binecuvântată, cuvinte care îmi vin din inimă și pe care le asociez cu conferința de ieri a profesorului Constantin Dulcan, având drept subiect „Puterea vindecătoare a cuvântului”. Dacă cuvintele au puteri vindecătoare, atunci aș vrea ca urarea mea să vă găsescă în pace și dacă nu vă pot vindeca supărările, atunci să vă aducă gândul meu bun!
Spun și de vești bune, pentru că sala Teatrului de Artă din Deva a fost efectiv neîncăpătoare pentru a-i primi pe toți cei care au venit la conferința medicului neurolog prof. Constantin Dulcan. A fost prezent şi scriitorul Vasile George Dâncu, directorul prestigioasei edituri clujene Școala Ardeleană, intelectual de mare finețe, o prezență importantă în spațiul literar și editorial românesc actual.
Conferința a fost organizată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, importantă instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Hunedoara. Îi felicit atât pe managerul bibliotecii, Sebastian Bara, cât și colectivul pe care îl coordonează!
Este încă o dovadă a Ofensivei culturale a CJH, devenită din intenție, realitate!
Alătur din nou cuvântul meu, însoțit de gândul bun!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.