Cu deosebită onoare și cu mare bucurie în suflet am răspuns astăzi invitației primarului Răzvan Ionescu de a fi alături de comunitatea din Bretea Română la slujba de sfințire a picturii și a lucrărilor de la Biserica ortodoxă ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Vâlcele.
Îl felicit pe părintele paroh Alexandru Vlad pentru această lucrare binecuvântată, dusă la bun sfârșit cu sprijinul comunității locale, așa cum îi felicit pe toți locuitorii satului Vâlcele pentru unitatea întru credință și pentru felul în care au susținut, fiecare după posibilități, acest proiect spiritual și cultural deosebit.
Sigur că m-am bucurat să văd cum credincioșii din Vâlcele și-au unit inimile și glasurile, pentru a se ruga bunului Dumnezeu și a aduce mulțumiri la această solemnitate, așa cum m-am bucurat de predica înțeleaptă care a completat ceremonia slujită de Preasfințitul părite Gherontie, Arhiereul vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Trebuie să recunosc și faptul că am primit cu smerenie, dar în același timp cu emoție și cu bucurie gramata de mulțumire care mi-a conferită cu acest prilej de de Preasfințitul părite Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, un neprețuit dar pentru care îi mulțumesc din toată inima.
M-am simțit în această zi sfântă de duminică cu sufletul aproape de Dumnezeu și cu inima alături de credincioșii din Vâlcele și pentru asta le mulțumesc părintelui paroh Alexandru Vlad și primarului Răzvan Popescu și îi felicit pentru tot ceea ce fac pentru comunitatea oamenilor de pe aceste meleaguri.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.