Astăzi, de Sfânta Maria Mare, sărbătorim tradițional și Ziua Marinei Române. Suntem noi, cei din județul Hunedoara, de parte de mare, dar parcă în acest an gândul meu se îndreaptă mai intens spre cei care străjuiesc hotarul maritim al României. Vedem cu toții că primejdiile sunt uneori mai aproape decât am dori, că răul se…
Lună: august 2023
Zi binecuvântată, de Sfânta Maria Mare!
În fiecare an pe data de 15 august credincioșii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători creștine. Maica Domnului a trăit mai mulţi ani după înălţarea la Cer a Fiului său. Cu trei zile înainte de moarte, ea a fost înştiinţată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece…
Omagiu lui Ioan de Hunedoara!
Pe 11 august 1456 ieșea din viață pentru a intra în istorie cel mai mare voievod al Transilvaniei și unul dintre cei mai importanți lideri militari și politici ai epocii sale – Ioan de Hunedoara! Pe sarcofagul său, aflat în Catedrala romano-catolică din Alba Iulia, scrie – “S-a stins lumina lumii!”. Ioan de Hunedoara a…
Noroc bun, dragi mineri ai Văii Jiului!
În fund de munți noi des intrăm Cu bun noroc ne salutăm! ȘI când ieșim din sânul lor Noi tot noroc strigăm în cor! Așa începe Imnul minerilor, oameni dragi mie. Îi cunosc, pentru că sunt și eu un om al Văii Jiului. Le spun astăzi, de ziua lor, din toată inima – Noroc bun!…
Oameni curajoși ai Văii Jiului, vă prețuiesc!
Sunt zile și date pe care puțini și le mai amintesc. Între ele se numără ziua de 3 august 1977, ziua când au luat sfârșit protestele minerilor din Valea Jiului, declanșate pe 1 august 1977 la Mina Lupeni. Minerii au reușit, pentru prima dată după instaurarea comunismului, să organizeze mișcări de protest majore, care au…
Așa cum am promis, continuăm modernizarea drumului din Masivul Parâng!
Promisiunea făcută celor care dețin cabane și alte spații de cazare în zona Masivului Parâng devine realitate. Ca parte a echipei președintelui Laurențiu Nistor, mă bucur să pot anunța că au început lucrările de modernizare a unui sector de aproximativ 800 m al DJ 709F, practic continuarea proiectului finalizat în urmă cu ceva vreme de…
Ediție specială 02 08 2023
Invitați: Nistor Laurențiu – Președintele Consiliului Județean Hunedoara Sorin Maxim – director general Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest https://www.facebook.com/StirileAntena3Deva/videos/646316340895305/
La mulți ani, maestre!
Pera Bulz, primul hunedorean care a primit titlul de Tezaur Uman Viu, își sărbătorește, astăzi, ziua de naștere. Maestru al Taragotului, mentor și model pentru generații întregi de tineri talentați, Pera Bulz este pentru noi o valoare pe care o prețuim și o onorăm! Personal, îi doresc maestrului Pera Bulz multă sănătate, bucurii și îi…
La mulți ani salvatorilor montani! La mulți ani, Salvamont România!
Mă întâlnesc cu ei pe holurile Consiliului Județean Hunedoara. Nu prea des, căci locul lor de muncă este sus, în munte. Mă întâlnesc cu ei și sus, în munte, nu atât de des pe cât aș vrea, căci nu prea ajung eu pe crestele supravegheate și patrulate de acești băieți curajoși, Dar ceea ce contează…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.