Exact cum spun – pe 3 iunie este Ziua mondială a bicicletei!
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 12 aprilie 2018, o rezoluţie prin care sunt invitate toate statele membre ale ONU şi părţile interesate să celebreze şi să promoveze conştientizarea unei Zile mondiale a bicicletei. Declaraţia încurajează statele membre să acorde o atenţie deosebită bicicletei în strategiile de dezvoltare şi să includă bicicleta în politicile şi programele internaţionale, regionale, naţionale şi subnaţionale. De asemenea, este încurajată utilizarea bicicletei pentru dezvoltarea durabilă, consolidarea educaţiei, inclusiv a educaţiei fizice, pentru copii şi tineri, promovarea sănătăţii, prevenirea bolilor, promovarea toleranţei, înţelegerii şi respectului reciproc şi facilitarea incluziunii sociale şi o cultură a păcii.
Ori de câte ori am timp, mai ales când sunt acasă, în Valea Jiului, iau bicicleta și pornesc mai ales pe Cheile Jiețului!
Așa încât nu pot să nu-i salut pe toți cei care, ocazional sau regulat, ca mijloc de transport sau pentru plăcere și sport, folosesc bicicleta.
Mă bucur că în eforturile noastre, ale Consiliului Județean Hunedoara, de a transforma județul într-unul turistic, din ce în ce mai mulți primari marchează trasee de ciclism în județ. Mai sunt multe de făcut, dar este cert că din ce în ce mai mulți hunedoreni aleg bicicleta!
Rog cicliștii care văd această postare să vină cu sugestii. Nu șterg niciodată comment-urile, fie că îmi sunt favorabile, fie că nu. De aceea, ca între cicliști, spuneți-mi ce credeți că ar trebui făcut pentru a favoriza utilizarea pe scară cât mai largă a bicicletei!
La mulți ani tuturor cilciștilor și drumuri bune!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.