În fiecare an, pe data de 24 mai, Ziua Europeană a Parcurilor Naționale este sărbătorită la nivel continental cu scopul de a atrage atenția asupra importanței ariilor naturale protejate.
Hotărârea sărbătoririi Zilei europene a parcurilor naţionale a fost luată în 1999, când s-au împlinit 90 de ani de la crearea primelor nouă parcuri naţionale în Suedia (mai 1909). În acel an, pe 24 mai, peste o sută de organizaţii din 18 ţări europene au organizat evenimente de Ziua europeană a parcurilor naţionale.
Iniţiativa a aparţinut Federaţiei EUROPARC, organizaţie nonguvernamentală, fondată în 1973, ce reuneşte sute de autorităţi şi mii de arii protejate din 37 de ţări europene. EUROPARC doreşte conştientizarea opiniei publice europene faţă de importanţa rezervaţiilor naturale protejate şi a parcurilor naţionale.
România este membru al EUROPARC prin Academia de Ştiinţe Agricole, iar ariile protejate care intră sub incidenţa autorităţii EUROPARC sunt Delta Dunării şi Parcul Naţional Retezat.
Parcul Național Retezat este primul parc național din România, s-a înființat în anul 1935 la inițiativa profesorului Alexandru Borza și a savantului de renume mondial Emil Racoviță. În prezent parcul are statut de arie naturală protejată de interes național și internațional, fiind recunoscut ca Rezervație a biosferei din anul 1979.
Celălalt parc din județul Hunedoara este Parcul Natural Grădiște-Cioclovina, iar pe teritoriul său se află monumente inestimabile, istorice și naturale, cum ar fi cetățile dacice din Munții Orăștiei și ansamblul de peșteri Ponor-Cioclovina.
Consider că natura din județ, în ansamblul ei, este un dar care merită iubit și protejat!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.