CM al PRV 2021-2027 este structura de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare a Programului Regional Vest 2021-2027, instituită prin cadrul de reglementare care guvernează gestionarea Fondurilor Europene.
Cu mare satisfacție vă anunț că, în cadrul acestui for, a fost aprobată finanțarea pentru proiectul de modernizare a DJ 705A Orăștie-Costești, dar și pentru Drumul Regelui, șosea care leagă stațiunea Vața de Jos de localitatea regală Săvârșin.
La întâlnirea de astăzi, alături de reprezentanții ADR Vest, președinții consiliilor județene Arad – Iustin Cionca, Caraș-Severin – Romeo Dunca, vicepreședintele CJ Timiș – Alexandru Preoteasa, ai administrației locale și ai societății civile, au participat on-line reprezentanții Guvernului României și ai Comisiei Europene.
Apreciez în mod deosbit că, în acest exercițiu financiar, decizia a fost transferată de la nivel central la nicel regional. În acest sens, cred că profesionalismul directorului general al ADR Vest, Sorin Maxim și al echipei sale, este un mare avantaj pe care îl avem cu toții în vederea implementării corecte a proiectelor de dezvoltare.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.