Împreună cu primarul Vasile Jurca am fost astăzi pe șantier, pentru a vedea cum s-a organizat constructorul și cum evoluează lucrările.
Sunt mulțumit de ceea ce am găsit, lucrările au început în forță și se derulează într-un ritm vizibil pentru oricine. Evoluția lucrărilor pe acest șantier mă face să fiu optimist în ceea ce privește parcursul investiției și am convingerea că până la finalul acestui an, noul pod peste Jiu de la Petrila va fi gata.
Lucrarea este una complexă, pentru că vorbim despre un pod solid, care va avea două benzi de circulație plus o arteră pietonală și va fi utilizat inclusiv pentru dirijarea traficului greu din DN 66 pe centura orașului Petrila, dar și traficul de tranzit pentru turiștii care merg, prin Cheile Jiețului, spre Transalpina.
Pentru noi, Consiliul județean Hunedoara, această investiție este cu atât mai importantă cu cât facilitează accesul către perimetrul Exploatării Culturale Petrila, locul în care avem în plan să dezvoltăm multe proiecte de interes cultural, turistic și economic.
Așa cum i-am spus și primarului Vasile Jurca și așa cum le garantez și cetățenilor orașului Petrila, nu pot decât să mă bucur când constant că parteneriatul Consiliului județean Hunedoara cu administrația locală de aici dă roade.
Așa cum ne dorim să se întâmple în toate localitățile din județul nostru.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.