Se spune că omul, cât trăiește, învață.
Particip, prin natura funcției mele, dar și din curiozitate personală, din dorința de socializare, la vernisajul multor expoziții de artă plastică. Mai vezi un tablou, chiar am cumpărat unul, recent, mai schimbi două vorbe cu artiștii, cu prietenii, cunoscuții.
La vernisajul ultimei expoziții deschise la Galeriile de artă “Forma” din Deva, pe 9 mai, nu am reușit să ajung, dar mi-am făcut timp în această dimineață să petrec o jumătate de oră printre lucrările semnate de artistul plastic Dinu Câmpeanu, reunite sub titlul “Pomul vieții”.
Pe de o parte, mi-ar fi plăcut să fie mai multă lume. Pe de altă parte, am constatat că liniștea acestui spațiu mi se transmite și mie. Tema expoziției, “Pomul vieții”, a făcut să coboare asupra mea un sentiment de detașare, parcă am reușit să fug de problemele de la birou.
M-a ajutat să descopăr semnificațiile unor lucrări Andreea Poenar, căreia îi mulțumesc pentru amabilitate și competență. Am regăsit astfel motive care de fapt îmi erau familiare, eu copilărind la țară, nu doar crucea, ci și lăicerul sau ștergarul de priveghi, cu formele lor preluate din lumea textilă și duse în lemn.
Am profitat de răgaz să discut cu Andreea și despre cum am putea să aducem mai multă lume la galeriile de artă, tineri, pentru că sunt convins de calitatea expozițiilor propuse de UAP Hunedoara-Deva și de valoarea artiștilor. În același timp Consiliul Județean Hunedoara, care susține major activitatea filialei UAP, dorește să promoveze mai intens activitatea artistică, parte importantă a ofensivei culturale declanșate de CJH și care este plină de conținut.
Sunt mulți iubitori de frumos în Deva și în județ.
Eu vă invit să petreceți măcar 30 de minute vizitând o expoziție la Galeriile de artă “Forma” din Deva – în cazul de față, “Pomul vieții”.
Fiți convinși că vă va da o stare de bine și un plus de vitalitate!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.