5 spectacole, 5 locații diferite!
Asta înseamnă Opera Nights 2023, dar de fapt este mult mai mult!
Cine și-ar fi imaginat, acum doi ani, că o fostă exploatare minieră poate găzdui un spectacol de operă?
Dar să dăm timpul puțin înapoi!
În urmă cu un an, festivalul “Opera Nights” a fost prezent în Valea Jiului, mai precis la Petroșani, prin spectacolul cu opera La Traviata, de Giuseppe Verdi, la Teatrul Dramatic “Ion D. Sîrbu”, având-o în rolul Violetta Valery pe soprana Diana Țugui.
A fost un succes deosebit, iar pentru că noi, cei de la Consiliul Județean Hunedoara, doream să cumpărăm incinta fostei exploatări miniere Petrila, am afirmat, în cercul restrâns al organizatorilor, că mi-aș dori mult ca în 2023 “Opera Nights” să programeze un spectacol și la Petrila.
Negocierile purtate de președintele CJH Laurențiu Nistor au făcut să intrăm destul de repede în posesia perimetrului minier și ideea “Operei Nights” la Petrila a făcut un pas spre materializare. Mi s-a propus – cel mai potrivit este ca la Petrila să fie o montare cu cantata Carmina Burana, care se pretează unui decor post-industrial, și va fi completată cu un show cu lasere, care să completeze vizual dramatismul lucrării. Am fost imediat de acord, iar cu ocazia Zilei Minelor Deschise, de 1 Mai, am ales locul de desfășurare și deja toate eforturile sunt îndreptate spre o montare spectaculoasă a Carminei Burana! Sperăm să avem timp frumos, în rest ceea ce depinde de noi este perfect realizabil!
Să ne rugăm pentru soare, pe 14 iulie – iar acordurile din Carmina Burana vor răsuna la Exploatarea Minieră Petrila!
Vă doresc tuturor un weekend frumos, cu toate gândurile mele bune!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.