Acum 1910 ani, pe 12 mai 113, se inaugura în Forul lui Traian din Roma Columna lui Traian, mărturie a războaielor dintre daci și romani.
Este un monument remarcabil, care a inspirat multe altele de același tip, de-a lungul următoarelor sute de ani. În total, sunt prezentate, în cele 155 scene de pe columnă, 2662 de figuri omenești, de circa 60-75 cm înălțime. Împăratul Traian este prezent de 58 de ori.
Prezent recent la Deva, prof.univ. dr. acad. Ioan Bolovan aprecia, cu trimitere către războaiele daco-romane, că fac parte dintre cele mai mari confruntări ale antichității și că din ciocnirea acestor două civilizații a rezultat, mai apoi, poporul român.
Cele mai multe informații despre daci le avem, în afara cetăților rămase pe teritoriul României de azi, de pe Columna lui Traian. Iar din acest punct de vedere, drumul lui badea Cârțan spre Roma rămâne emblematic.
În ianuarie 1896 Badea Cârțan a mers pe jos 20 de zile până la Viena și alte 23 de zile până la Roma. Ajuns acolo, s-a dus mai întâi la Columna lui Traian.
„Cum era singur și al nimănui, cum se făcuse seară, s-a așezat pe trotuar și s-a culcat la picioarele Columnei. A doua zi dimineața, trecătorii, polițiștii, ziariștii, au avut o revelație: un țăran din Corjați, un dac la picioarele Columnei lui Traian. Presa din Roma a scris în ziua următoare: „Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri.” Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, a fost invitat la mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie și prietenie.
Împăratul Traian a cucerit Dacia, prezența lui indică importanța și respectul pe care l-a avut față de rezistența dacilor. Dar noi, românii, suntem urmașii ambilor, iar Columna lui Traian poate fi pe drept cuvânt numită, simbolic, un certificat de naștere al unui popor!
Ne place sau nu, așa s-a scris istoria! Iar noi, cei din județul Hunedoara, trebuie să fim mândri – dacii și romanii ne-au lăsat moștenire Sarmizegetusa Regia și Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Județul Hunedoara este singurul din țară care își poate spune, cu mândrie – județul celor două Capitale!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.