Acest costum popular, pe care îl îmbrac cu mândrie și bucurie ori de câte ori am ocazia, este unul moldovenesc, din locul unde m-am născut!
Am decis să-mi încep ziua îmbrăcând acest costum, pentru că astăzi este o zi foarte importantă pentru istorie în general, iar costumul îmi amintește de prima ei semnificație – anume aceea declarării independenței ca stat a României, de către Mihail Kogălniceanu, ministru de externe sau, după formularea din epocă, Ministrul Trebilor din Afară.
“Suntem independenți!; suntem națiune de sine stătătoare!” – aceastea sunt cuvintele esențiale din discursul memorabil ținut de Kogălniceanu în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaților din 9 mai 1877.
Drumul spre independență a fost, din păcate, însângerat – ca tot ceea ce au obținut, în decursul veacurilor, românii. Pasul politic, pasul diplomatic a fost făcut acolo la Iași, la mai puțin de 100 de kilometri de locul unde m-am născut! Sunt mândru că sunt moldovean, mândru că sunt român!
De aceea vă spun astăzi, pentru prima dată (veți vedea de ce!) – la mulți ani, dragii mei conaționali români, liberi, independenți, parte dintr-o națiune de sine stătătoare!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.