Prima Conferință Internațională anunțată, dedicată împlinirii a 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, în parteneriat cu Academia Română!
Am avut bucuria să-l cunosc pe prof. univ. dr. Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca și membru corespondent al Academiei Române. Nu este chiar o coincidență că l-am întîmpinat chiar sub tabloul celui supranumit Crăișorul Munților, Avram Iancu.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor și profesorul Bolovan au anunțat astăzi, pentru prima dată public, că în luna mai 2024 în județul Hunedoara va avea loc Conferința Științifică Internațională „Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca”. Deocamdată este singura manifestare de acest gen anunțată.
Peste 50 de participanți din România și Statele Unite, Italia, Franța vor fi prezenți cu lucrări, iar acestea vor fi publicate în volum, selecția urmând să fie făcută de colectivul științific condus de acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop – președintele Academiei Române și alcătuit din renumiți cercetători români și străini.
Cu acest prilej, va mai fi marcată o premieră, un omagiu celui mai de seamă istoric care a cercetat viața lui Avram Iancu, Silviu Dragomir, născut la Gurasada, în județul Hunedoara.
Îl felicit pe Ioan Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Județene “Ovid Densușianu” din Deva, instituție pe care o coordonez direct, pentru modul în care s-a implicat în inițierea și coordonarea acestui eveniment științific, căruia CJH îi va acorda un rol primordial pe agenda viitoare.
Discuțiile purtate la Consiliul Județean Hunedoara între președintele Nistor și profesorul Bolovan, la care am luat parte, au deschis de asemenea calea unor colaborări viitoare de substanță pentru punerea în valoare a patrimoniului istoric deosebit pe care îl deține județul Hunedoara.
Ofensiva Culturală a Consiliului Județean Hunedoara prinde din ce în ce mai mult contur, prin implicarea unor foruri de primă importanță din România!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.