De-a lungul mileniilor de existență, județul Hunedoara s-a aflat la confluența dintre multe civilizații – cea dacică cu cea romană, ulterior cea maghiară cu cea românească, cu numeroase influențe, germane în zona Orăștiei, austriacă în zonele de exploatare a minereurilor aurifere și carbonifere, chiar italiană, în zona sudică a județului.
În Țara Hațegului, o parte din localnici cunosc istoria familiei Nopcsa, iar unii chiar l-au cunoscut pe cel mai interesant și ciudat membru al ei, baronul Franz von Nopcsa. Baronul Franz von Nopcsa s-a stins din viață pe 25 aprilie 1933, adică acum exact 90 de ani!
Recent, Consiliul Județean Hunedoara, ca urmare a deciziei luate de Președintele Laurențiu Nistor, a decis renovarea completă a castelului Nopcsa din Săcel, în cadrul ofensivei culturale a CJH. Acest castel are un rol deosebit, simbolic, pentru știința românească, europeană și chiar mondială, pentru că aici au fost descoperite, chiar de baronul Nopcsa, primele fosile de dinozauri pitici.
Franz von Nopcsa s-a născut pe 3 mai 1877 la Deva, într-o familie română maghiarizată, conform documentelor prezentate de diverse surse, familie ce datează din sec. al XIV-lea, cu origini în zona Săcel. A studiat la Viena, vorbea curent mai multe limbi, era un erudit și avea un pronunțat spirit de aventură.
Primele fosile de dinozauri pitici au fost descoperite în 1895 de sora sa, Ilona, atunci de 12 ani, iar el și-a dat seama că sunt oase de animale ciudate, cum nu mai văzuseră. Ulterior, unul dintre dinozauri a primit numele de Magyrosaurus dacus, iar o replică a sa poate fi văzută la Sălașul de sus. A publicat multe lucrări științifice, lucrări prezentate la Viena, Budapesta și București, dar a dus și o viață aventuroasă, a vrut să devină rege al Albaniei, a fost implicat în activități de spionaj. Cei care doresc pot găsi multe date pe Internet despre viața lui Franz von Nopcsa, fascinantă.
La Sânpetru, până de curând a trăit Doenel Vulc, custode onorific al Geoparcului Dinozaurilor “Țara Hațegului”, care l-a cunoscut, copil fiind, pe cel numit de săteni Feri-baron. Doenel Vulc apare în dreapta în fotografia color, alături de prof.univ.dr. Dan Grigorescu, cel care s-a implicat major în cercetarea fosilelor de dinozauri pitici din Țara Hațegului.
Prin renovarea Castelului Nopcsa de la Săcel, Consiliul Județean Hunedoara va completa istoria deosebită pe care o are județul Hunedoara, contribuind major la dezvoltarea sa culturală și turistică, adăugând Geoparcului dinozaurilor un element de primă importanță.
Mă bucur să împărtășesc cu dvs. aceste informații, care fac parte din realitatea istorică a județului. Vă doresc o zi minunată!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.