La Mulți Ani, Gheorghe, Gheorghina, George, Georgiana și tuturor celor asemeni vouă!
Duminica aceasta, la data de 23 aprilie, sărbătorim un mare sfânt și anume Sfântul Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din calendarul ortodox.
Să ne închinăm și să ne amintim viața lui, pildă pentru creștini.
Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinți creștini. A trăit în vremea împăratului Dioclețian (sec. al IV-lea). Datorită vitejiei si victoriilor sale, ajunge conducător de armata.
În anul 303, împăratul Dioclețian va începe lupta împotriva creștinilor. Au fost dărâmate lăcașuri de cult, interzise adunările creștinilor, arse cărțile sfinte, iar cei ce refuzau să aducă jertfă zeilor erau uciși. În fața acestei situații, Sfântul Gheorghe nu se ferește să-și mărturisească credința în Hristos, motiv pentru care va fi întemnițat.
Va fi supus la diverse chinuri: loviri cu sulița, tras pe roată, îngropat în var, lespezi de piatră puse pe piept etc, dar nicio tortura nu l-a făcut să renunțe la credința sa. Cei prezenți la aceste suferințe, uimiți de faptul că Sfântul Gheorghe a rămas nevătămat și că a înviat un mort, au renunțat la credința păgână și au primit credința în Hristos. Minunea învierii celui decedat a convins-o și pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să îmbrățișeze creștinismul.
Sfântul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a aduce jertfe zeilor, dar aceste încercări au fost zadarnice. Pentru că nu s-a lepădat de credința în Hristos, Sfântul Gheorghe a fost condamnat la moarte prin decapitare, în ziua de 23 aprilie 304, rămânând de atunci zi de prăznuire.
Mai bine de un milion de români, bărbați și femei, îi poartă numele. Le doresc tuturor La Mulți Ani cu sănătate și să aibă parte de o zi binecuvântată!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.