Sâmbăta care precede Ziua Învierii Domnului este o zi a liniștii, ziua tăcerii, cum o numesc creștinii.
O zi de așteptare, în care presimțim că se va întâmpla ceva. Noi știm acum ce s-a întâmplat și cu toate acestea nerăbdarea de a primi vestea cea bună este aceeași, copleșitoare!
Vestea cea bună a Învierii va veni, cu siguranță! Până atunci, încerc să-mi umplu sufletul cu recunoștință și pioșenie. Momente de reculegere, împreună cu frații mei, la mormântul părinților noștri din Moldova.
Plaiurile domoale din jurul satului meu îmi liniștesc mintea și sufletul. Le împărtășesc cu dvs., prietenii mei. În drum spre casa părintească, trecând prin Codrii Neamțului și rezervația Vânători, am dat cu ochii de zimbri păscând liniștiți.
Pe întinderile domoale se păstrează încă urmele de zăpadă ale săptămânii trecute, dar copleșite din ce în ce mai mult de puterea naturii care se întoarce și ea la viață. Cerul este din ce în ce mai albastru, prevestind adevărata primăvară, cu toată forța ei!
Vă doresc o zi de sâmbătă cu liniște, cu frumusețe, binecuvântată, în așteptarea Învierii Domnului Iiisus Hristos!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.