La #Pui, și astăzi au continuat lucrările de refacere a infrastructurii rutiere pe drumurile județene din zonă. Alături de primarul Victor Stoica, am evaluat modul în care drumarii își fac datoria! Drumuri bune pentru toți hunedorenii! #DezvoltămJudețulHunedoara
Lună: martie 2023
Continuăm lucrările pe drumurile județene!
Astăzi, utilajele drumarilor au asfaltat tronsoane importante ale drumului județean care face legătura între orașul #Hațeg și comuna #General Berthelot Cu prioritate, vom interveni pe drumurile care au fost afectate de anotimpul rece și care necesită lucrări de reparații și reabilitare pentru a asigura un trafic rutier sigur și confortabil!
Consiliul Județean Hunedoara – Ședință Ordinară
Astăzi, Consiliul Județean #Hunedoara s-a întrunit în ședință ordinară, pentru a dezbate și adopta o serie de hotărâri între care cele mai importante vizează bunul mers al administrației județene, dar și al instituțiilor din subordine. În domeniul sănătății, plenul a aprobat depunerea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești – cabinetul de planificare familială din cadrul Spitalului…
Vorba zilei – 31 martie 2023
Viața este binecuvântarea și darul suprem; suntem purtați pe valurile ei în mod diferit. Suntem încercați și puși la răbdare, ne sunt testate limitele bunătății. Important este ca după toate acestea să învățăm și să ne ridicăm mai puternici, să rămânem oameni buni și să nu ne pierdem credința, să nu păstrăm nimic din ce…
Vremea permite începerea lucrărilor de reabilitare a drumurilor județene!
Se lucrează, este o veste bună pentru hunedoreni, dar care ne bucură și pe noi fiindcă astfel ne putem concentra activitățile pe refacerea infrastructurii rutiere. Am început în comuna Pui, dar continuăm și în alte zone!
„Veniți, creștini, la rugăciune!”
Consiliul Județean Hunedoara și Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în colaborare cu Primăria Orașului Petrila, vă invită luni, 10 aprilie 2023, ora 17:00 la concertul religios „Veniți, creștini, la rugăciune!”. Evenimentul va avea loc la Casa de cultură „Ladislau Schmidt” – Petrila. Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile. #consiliul_județean_hunedoara #centrul_de_cultură_și_artă #primăria_orașului_petrila
Ședință ordinară la Consiliul Județean Hunedoara
Consiliul Județean Hunedoara este convocat vineri, 31 martie 2023, ora 11.00, în ședință ordinară, în Sala de ședințe a instituției, cu următorul proiect al ordinii de zi: 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale Spitalului Județean de Urgență Deva; 2. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii Contractului de delegare…
Când Știința și Poveștile își dau mâna în Geoparcul Țara Hațegului!
Dinozaurii pitici din Transilvania au adus faima județului Hunedoara, din punct de vedere al faunei preistorice. De când au fost descoperiți prima dată, de paleontologul Franz von Nopcsa, ei au fost studiați, clasificați, prezentați în reviste de prestigiu și în studii de specialitate. A fost în Țara Hațegului, în 1994, și paleontologul Jaohn Horner, nimeni…
La mulți ani !
La mulți ani ! SCRISOARE CĂTRE FRATELE BASARABEAN Gheorghe Parlea Îţi scriu cu dor de-aici, nu de departe, Din nou scrisoare lungă, dragă frate. * Îţi scriu cu sârg, mereu făr’ să primesc Întors la noi cuvântul tău frăţesc. * Deşi de-aici aproape-mi eşti în zare, Te ştiu aflat stingher peste hotare. * Deşi eu…
La început de săptămână, un călduros “La Mulți Ani!” pentru actorii teatrelor din județul Hunedoara!
Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului, sărbătorită pe 27 martie, începând din 1962. Sărbătoarea este un moment de recunoaștere a forţei de comunicare pe care o are teatrul, dincolo de toate frontierele geografice sau culturale, lingvistice, religioase sau politice. Suntem un județ care are două teatre, ambele susținute de Consiliul Județean Hunedoara – Teatrul de…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.