Evenimentele neobișnuite predispun la meditație, și văd că nici eu nu mă pot sustrage.
Au fost două cutremure, în două zile succesive. Tot ce puteam face a fost să sperăm, să ne rugăm, să ne gândim că se va opri – cu gândul la dezastrul din Turcia, unde din păcate Pământul nu a iertat!
Mă gândesc că suntem așa de mici în comparație cu forțele care ne înconjoară, că totul se poate face praf într-o clipită – la propriu și la figurat!
Parcă în aceste clipe de cumpănă simțim mai mult cât de fragilă este viața, cât de efemere ne sunt dorințele. Și din păcate, după ce greul trece, uităm…
Mă bucur de încă o zi, de faptul că vă pot scrie, că vă simt aproape!
Zi cu speranță și cu bunătate!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.