Să vă spun o poveste frumoasă – poate unii dintre dumneavoastră o știți!
Postul de televiziune MTV a fost pentru mulți din generația mea un simbol al libertății, îl vedeam pe vremea când trăgeam cabluri de la cei care aveau antene de satelit. Videoclipul cu care s-a lansat postul în 1981 s-a numit “Video va ucide steaua radioului!”
Dar nu a fost așa – radioul a continuat să se dezvolte!
Astăzi este Ziua Mondială a Radioului, adoptată de ONU în 2012, iar în anul 2023, tema ei este “Radioul și pacea”. Nici că se putea o temă mai potrivită!
Stau adesea în fața ziariștilor – evident, și a celor de radio!
Avem, la noi în județ, motive deosebite pentru a celebra radioul, cu tema sa din 2023. Reporterul postului Radio România Actualități, Ilie Pintea, transmite mereu din Ucraina, aflată în stare de război. Tot el a transmis din Afganistan. Din reportajele sale a reieșit mereu chipul groaznic al răboiului, Ilie a fost mereu un reporter onest, informat și obiectiv.
În județ, radioul, sau radiourile, sunt slujite cu onestitate și obiectivitate de mulți alți reporteri, Mondo FM Petroșani de Ionuț Drăgotesc, Radio Timișoara de Sorin Blada, Nicolae Gavrea sau Claudiu Sav, Marius Dragomir la Big FM Deva, Europa FM de Monalise Hihn, pe lângă ei sunt mulți alții, îmi cer scuze că nu-i știu pe toți pe nume, dar le doresc să fie sănătoși și să rămână mereu dedicați radioului!
La mulți ani tuturor celor ce lucrează pentru radio, dar chiar și celor care îl ascultă – este Ziua Mondială a Radioului!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.