În această dimineață, mi-am făcut timp să-l sun pe Adrian Ahrițculesei, alpinistul din Petroșani care tot astăzi pleacă spre Antarctica!
Va zbura cu avionul peste 17.000 de kilometri, va ajunge în Țara de Foc, iar de acolo, cu un avion special, în Antarctica. Mount Sidley are 4285 de metri și este cel mai înalt vârf din Antarctica. Ultimul vulcan din cei 6 care trebuie escaladat pentru ca Adrian să devină primul român care parcurge Circuitul celor 7 Vulcani!
De menționat că alpinista din România Crina Coco Popescu a fost prima din lume pe Mount Sidley, respectiv prima alpinistă din lume care a încheiat Circuitul Seven Volcanoes, în ianuarie 2011!
Dacă va reuși, Adrian va deveni primul român care va încheia acest circuit!
L-am sprijinit și sunt alături de Adrian în această încercare, fără discuție cea mai dificilă.
Adrian, tu ești oricum un învingător! Sper să fiu între primii care vor putea anunțșa noua ta performanță!
Sănătate, succes, Dumnezeu să te ajute, noi toți ne gândim cu drag la tine!
Să te întorci cu bine!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.