Spectacolul de colinde și obiceiuri organizat de Consiliul Județean Hunedoara prin Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local al Comunei Băcia, a umplut sala Căminului Cultural din satul Tâmpa. A fost, cu adevărat o seară pregătitoare pentru marele praznic al Nașterii Mântuitorului. Alături de colegii și prietenii…
Zi: 17 decembrie 2022
Concertul de colinde „Deschide ușa, creștine” găzduit de Căminul Cultural din Hărău
Împreună cu colegii mei, deputații Natalia Intotero și Ilie Toma, am onorat cu mult drag invitația prietenului nostru, Lucian Albu Weber, primarul comunei #Hărău, de a participa la o seară specială, în care colindele și tradițiile moștenite de-a lungul anilor au luminat inimile tuturor. Concertul de colinde „Deschide ușa, creștine” găzduit de Căminul Cultural din…
„Aparatul din perete”, eterna consolare!
Constatăm cu mâhnire că reprezentantul Guvernului României în județul Hunedoara nu înțelege mesajul transmis de Consiliul Județean Hunedoara cu privire la lansarea Programului Operațional Tranziție Justă . Deși am subliniat că meritul acestei reușite este al 𝗴𝗿𝘂𝗽𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗱𝗲 𝗹𝘂𝗰𝗿𝘂 care a elaborat PTTJ, din care au făcut parte reprezentanții tuturor unităților administrativ teritoriale (municipii, orașe,…
Intrăm în atmosfera sărbătorească a Crăciunului!
Bradul împodobit ne introduce în acea atmosferă cunoscută din copilărie, în care numărăm orele până când vine Moșul, tremurăm de emoție când ne gândim ce ne-ar putea aduce, ascultăm colinde și punem pe masă tot ce avem mai bun! Vreau să simt această atmosferă chiar și la birou. Peste exact o săptămână, va fi magica…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.