Am participat, cu emoție, la Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită la Catedrala Episcopală „Sf. Ierarh Nicolae” și „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Deva. Astăzi, când sfântul lăcaș de rugăciune își sărbătorește hramul, credincioșii au venit să se închine și să se roage alături de ierarhi, preoți și diaconi. Îi mulțumesc Preasfințitului Părinte NESTOR pentru invitația…
Zi: 6 decembrie 2022
Consiliul Județean Hunedoara anunță că Dispeceratul Drumuri Județene funcționează 24 de ore din 24.
Toate problemele apărute în trafic pe DRUMURILE JUDEȚENE pot fi semnalate la Dispeceratul de iarnă, telefon 𝟎𝟕𝟑𝟕 𝟓𝟓𝟑 𝟗𝟕𝟏. Utilajele vor acționa în funcție de Nivelul de intervenție stabilit prin acte normative. Conducătorilor auto, care locuiesc sau vor să ajungă în zonele în care sunt anunțate ninsori, le recomandăm să nu plece la drum fără…
La mulți ani, Nicolae și Nicoleta, bine ați venit, sărbători de iarnă!
O dată cu Sfântul Nicolae, sărbătorile de iarnă își intră pe deplin în drepturi! Sfântul Nicolae a trăit în timpul împăraţilor romani Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305), într-un oraş din Asia Mică, Patara. A fost hirotonit preot, apoi episcop al cetăţii Mira din ţinutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane)….
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.