Unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice din zona Văii Jiului, Peștera Bolii, aflată sub muntele pe care este ridicată Cetatea dacică de la Bănița, este în impas financiar. Costurile cu întreținerea, ori iluminatul incintei sunt cu greu susținute de Asociația Petro Aqua, iar Imre Szuhanek a cerut public sprijin. Așa că, la finalul ședinței Consiliului Județean Hunedoara s-a stabilit o vizită la acest ovbiectiv, pentru a se stabili în ce măsură pot fi ajutați cei de acolo. „Discuțiile au fost purtate de mai mult timp. Marți ne deplasăm la Peștera Bolii, împreună cu arhitectul șef al județului și cu cei de la Direcția Generală de Administrare a Monumentelor. Trebuie să vedem exact care este acolo situația și să vedem exact cu ce putem ajuta. Poate vom face un parteneriat între Consiliul Județean Hunedoara și acel ONG, care coordonează Peștera Bolii. Deja este planificată întâlnirea, marți, la ora 10.00”, a spus Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara. Peștera Bolii se află pe drumul ce leagă Petroșaniul de Țara Hațegului, la doar 6 km de municipiul reședință al Văii Jiului. În interior, imaginile sunt spectaculoase, iar cei care vin aici pot să vadă o icoană a Sfintei Varvara, ocrotitoarea minerilor, precum și o serie de desene păstrate în timp, pe pereții peșterii. Aici a fost filmat și filmul Codul Zeilor, în anul 2007. Peștera poate vi vizitată în orice zi, costul unui bilet de intrare fiind de 10 lei de adult, pensionarii plătesc 5 lei, iar copiii 2,5 lei.
Diana Mitrache
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.