
Pentru Valea Jiului, în mod special, au fost adoptate două hotărâri importante care vizează infrastructura rutieră și de utilități. Dezvoltarea turismului în zonă este o prioritate, iar administrația județeană susține prin investiții acest demers. Astfel, a fost adoptată o hotărâre care vizează continuarea lucrărilor de modernizare la DJ 709F din Masivul Parâng, iar a doua hotărâre importantă vizează proiectul de extindere a rețelei de alimentare cu apă în stațiunea Straja – Lupeni.

Desigur, au fost luate, din nou, decizii care vizează îmbunătățirea infrastructurii de sănătate din județ:
– Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești la Sanatoriile de Pneumoftiziologie din Brad și Geoagiu;
– Modernizarea Ambulatoriului de la Spitalul Județean de Urgență din Deva și dotarea cabinetelor cu aparatură medicală;
– Reducerea numărului de infecții nosocomiale la cele trei unități din subordinea CJ Hunedoara.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.