Și acesta nu este un slogan! Investim fonduri nerambursabile și guvernamentale în modernizarea, extinderea, reabilitarea și dotarea secțiilor Spitalului Județean de Urgență Deva . Ne confruntăm, însă, cu o problemă majoră: funcționarea compartimentului de primiri Urgențe de la #Călan. Aici, și nu doar aici, ne confruntăm cu un deficit de medici specializați în medicina de Urgență.
Am participat, alături de managerul SJU Deva, dr. Emil Stoica, și de directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron, la o întâlnire cu autoritățile locale din orașul Călan și cu oamenii care, pe bună dreptate, își manifestă îngrijorarea față de situația cu care ne confruntăm.
Lucrurile sunt clare! Din punct de vedere legal, nu putem asigura Urgență fără personal specializat. Ar însemna să ne păcălim unii pe alții, iar cei care ar avea de suferit sunt pacienții.
De aceea, încercăm să identificăm medici de Urgență care să asigure gărzi la CPU Călan începând din 1 noiembrie.
SJU Deva a scos la concurs posturi de medici de Urgență, însă fără rezultat. Acest domeniu este extrem de sensibil și cred că trebuie să tratăm problemele apărute cu foarte multă responsabilitate.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.