La doar câteva zile după ce am avut bucuria să mă aflu în preajma unor înalte fețe bisericești, la comemorarea crăișorului Avram Iancu, iată că astăzi noi, creștinii ortodocși, serbătorim Sfânta Cruce, a doua mare sărbătoare a lunii septembrie, după Sfânta Maria mică.
Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii marchează şi două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Această sărbătoare aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia: „Prin acest semn vei învinge”. Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost descoperite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu el. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstignit Iisus, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Când Macarie a aşezat lângă ea Sfânta Cruce, legenda spune că tânăra a înviat.
Vă doresc tuturor o zi frumoasă, cu liniște în suflet!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.