Actorul și directorul TNRS, Constantin Chiriac, și-a făcut timp să discutăm chiar în timp ce repeta pentru premiera spectacolului “Jocuri, vorbe, greieri”, după textul și în regia lui Silviu Purcărete.
A luat o pauză și am stat de vorbă în sala, pe care aș putea-o numi fără exagerare legendară, în care se joacă “Faust” din 2007, cum se spune, cu casa închisă!
Nu ne-a trebuit mult să găsim, prin extraordinare coincidențe, puncte comune. Suntem născuți, amândoi, în comune din județul Iași. Amândoi am jucat rugby, domnia-sa la Poli Iași, eu la Știința Petroșani. Avem cunoștințe comune din acest sport, chiar un prieten comun.
Toate astea au contribuit la un dialog firesc, amical, deschis, în decorul atât de specific al sălii de spectacol. Constantin Chiriac este directorul Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu și totodată fondatorul și directorul Festivalului Internațional de Teatru Sibiu – FITS, devenit, cum spuneam, cel mai mare festival de artele spectacolului din Europa.
Nu spun deloc vorbe mari când afirm că actuala conducere PSD a Consiliului Județean Hunedoara a declanșat ceea ce numesc, fără exagerare, ofensiva culturală a CJH!
Și nu dorim să facem nici un fel de rabat – apelăm la profesioniști validați de propria lor carieră, iar Constantin Chiriac este unul dintre ei, performând la vârf!
Am punctat, în pauza ce s-a prelungit, aspect asupra cărora am dori să ne aplecăm detaliat, legate de teatrele din județul Hunedoara, de spațiile culturale neconvenționale, cum este Exploatarea minieră Petrila, despre care și Constantin Chiriac crede că poate deveni ceea ce în limbaj de specialitate se numește hub cultural. Am insistat asupra necesității organizării unor evenimente emblematice pentru județul Hunedoara, iar deschiderea domniei-sale a fost totală.
Următoarea etapă va fi să-l invităm în județul Hunedoara, foarte probabil în a doua parte a lunii octombrie, imediat după ce va reveni din turneul pe care-l va efectua în Japonia. Practic invitația a fost deja acceptată, urmează să punem la punct un program al vizitei și să stabilim concret temele ce vor fi discutate.
Ne-am întâlnit și cunoscut la modul politicos și ne-am despărțit, aș putea spune, prietenește, cu o strângere de mână caldă, garanție a unei colaborări pe care o dorim profitabilă în interesul tuturor părților și în special al locuitorilor din județul Hunedoara!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.