La Traviata, opera cea mai jucată în lume, va încheia Festivalul Opera Nights, ediția 2022, la Deva! Inspirat de festivalul de colinde din iarnă, desfășurat în curtea interioară a Consiliului Județean Hunedoara, am propus folosirea aceluiași spațiu pentru Opera Nights. Mi s-a spus că se potrivește, că dă naștere unei așa-numite incinte acustice, deci sunetul…
Lună: iulie 2022
Vorba zilei – 8 iulie 2022
Viața este un dar și o binecuvântare, trebuie să o facem frumoasă, lăsând la o parte răutățile si vorbele rele. E bine să nu așteptăm nimic de la oameni, astăzi ne vorbesc de bine, că ești special, iar mâine devii cel mai rău om. Zi senină și binecuvantată!
Opera Nights 2022! Castelul Corvinilor Hunedoara, locul de unde a pornit totul!
Opera Nights a fost un festival de opera lansat în anul 2010. Organizatorii mi-au spus că atunci a fost aleasă denumirea și erau prezentate opere filmate. Din 2011, festivalul devine unul de operă în aer liber, principalul colaborator fiind Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța, care a avut mereu disponibilitatea de…
Căutăm soluții pentru accesul auto în Parâng până la capătul DJ 709F
Datoria noastră, a celor care ne desfășurăm activitatea în administrația publică, este de a ne ocupa cu prioritate de îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor județului Hunedoara. La șes sau în vârf de munte, fiecare problema este importantă și trebuie rezolvată. Astăzi, împreună cu colegii mei din Consiliul Județean Hunedoara, am încercat să găsim, la…
Readucem la viață Castelul Nopcea și povestea lui fabuloasă
Împreună cu colegii mei din cadrul Direcției de Dezvoltare Locală a Consiliului Județean Hunedoara, alături de proiectant și de constructor, am făcut o vizită de lucru la Castelul Nopcea din Săcel, comuna Sântămăria Orlea. Lucrările de reabilitare se apropie de final, context în care ne pregătim să punem acest obiectiv de preț în circuitul turistic….
La mulți și buni ani, Ion Barbu!
Unul dintre cei mai creativi oameni pe care îi cunosc, Ion Barbu, artist plastic și om al Văii Jiului, petrilean, își aniversează astăzi ziua de naștere. La mulți ani cu sănătate, Ioane, cu drag ți-o spun și cu speranța că vom colabora mult și bine de-acum înainte, în folosul oamenilor de pe meleagurile noastre. Și…
Opera Nights 2022, lansată!
Petroșani, Hunedoara și Deva – pe traseul spectacolelor! Vă invit la Opera Nights 2022! Mai puțin de o lună până la prima bătaie de gong! Programul spectacolelor, locurile de desfășurare și distribuțiile au fost puse la punct, artiștii sunt pregătiți și sper că timpul ne va ajuta! Petroșani, Hunedoara și Deva – localitățile Opera Nights…
Vorba zilei – 6 iulie 2022
Totul este trecător dar nimic intamplător. Trăieste clipa, mulțumește și fii impăcat. Bunatatea, Bucuria si pacea sufletului ne fac cei mai frumosi oameni. Cei care iartă si mulțumesc sunt cei mai fericiți. Zi senină și binecuvantată.
În cel mai scurt timp vor începe lucrările de refacere a carosabilului pe DN76, la Brad!
Urmare a asocierii dintre Consiliul Județean Hunedoara și Consiliul Local al municipiului Brad, în urma acordului exprimat de administratorul acestui sector de drum, CNAIR, administrația județeană va demara lucrările de refacere a șoselei la intrarea în Brad (dinspre Deva) până la obelisc, respectiv la ieșire (înspre Țebea) de la unitatea militară. Este un angajament pe…
Astăzi va fi o zi foarte călduroasă!
Măcar simbolic ne vor răcori peisajele dragi din Parâng, dar poate și discuția despre cel mai înalt vulcan din Antarctica, Mount Sidley, 4285 m! Vulcan ce va fi – sunt absolur sigur! – escaladat de Adrian Ahrițculesei și echipa sa temerară! Ne vedem la Antena 3 Deva, de la ora 15.20!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.