Petroșani, Hunedoara și Deva – pe traseul spectacolelor!
Vă invit la Opera Nights 2022!
Mai puțin de o lună până la prima bătaie de gong!
Programul spectacolelor, locurile de desfășurare și distribuțiile au fost puse la punct, artiștii sunt pregătiți și sper că timpul ne va ajuta!
Petroșani, Hunedoara și Deva – localitățile Opera Nights în 2022!
Am dorit ca o parte cât mai mare a județului Hunedoara să beneficieze de spectacolele de operă reunite sub brand-ul Opera Nights – o denumire cu rezonanță națională și internațională. Festivalul de operă Opera Nights face parte din strategia de promovare turistică a județului Hunedoara, susținută atât de președintele CJH, Laurențiu Nistor, cât și de mine.
Repertoriul a fost selectat și ales cu grijă, adaptat fiecărei locații.
Opera Nights debutează pe 28 iulie 2022 la Petroșani, în sala Teatrului Dramatic “I.D. Sîrbu”, cu muzicalul My Fair Lady, bazat pe muzica lui Frederick Loewe. Acea muzică cunoscută atât de bine, care a făcut și face bucuria generațiilor de ascultători și privitori. În rolul Eliza Doolittle este mezzosoprana Lucia Mihalache de la Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța, iar profesorul Higgins este interpretat de baritonul Ștefan Popov de la Teatrul Național de Operetă și Muzical “Ion Dacian” din București.
My Fair Lady, un musical animat, cu distribuție de prestigiu, cor, balet, un spectacol de ținută pentru o vară de excepție!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.