Promis și făcut! În prima luni din iunie, imediat după Ziua Copilului, Secția pentru împrumut carte a Bibliotecii Județene “Ovid Densușianu” Hunedoara – Deva s-a redeschis, într-un spațiu complet renovat, primitor, modern. Este un angajament luat împreună cu cel din a cărui echipă fac parte, Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara!
Lună: iunie 2022
Avem un județ frumos! Hai să-l ținem și curat!
Astăzi este Ziua Mondială a Mediului, sărbătorită în fiecare an pe 5 iunie, începând cu 1974. Aș vrea să n-o gândim doar ca o altă zi, un slogan golit de conținut. Mediul nu este ceva abstract, este grădina casei, este zona verde de la bloc, este malul râului din satul în care trăim sau marginea…
La mulți ani de Ziua Învățătorului!
Primul meu gând, în această zi, a fost de fapt o amintire – eu, mic, temător, intrând pentru prima dată într-o sală de clasă, așezându-mă într-o bancă – prima zi de școală, sub îndrumarea unui învățător! În România, Ziua Învățătorului se sărbătorește pe 5 iunie, diferit de Ziua Profesorului. Cred că este bine așa –…
Dacă este vară și duminică, este Geoagiu-Băi!
Prima duminică de vară! Dacă iarna Valea Jiului atrage iubitorii sporturilor de iarnă, iată că județul Hunedoara are și o ofertă de vară de calibru – stațiunea Geoagiu-Băi! În urmă cu două zile, am inaugurat, alături de primarul Vasile Cărăguț și alți invitați sezonul estival la Băile Daco-Romane din Geoagiu-Băi. Curat, spațios, atrăgător, apă limpede,…
CS Hunedoara – Minaur Baia Mare 2-1
Meci extrem de tensionat la Hunedoara în această după-amiază! Echipa noastră de suflet, Corvinul Hunedoara (astăzi CS Hunedoara) a învins Minaur Baia Mare în meciul tur al finalei pentru promovare! Am trăit cu emoție fiecare minut al acestei partide, alături de prietenii mei și de toți hunedorenii, pe stadionul Michael Klein. Corvinul Hunedoara a demonstrat…
ZIUA FINALEI!
Ne dăm întâlnire, cu toții, la stadion, pentru a-i susține pe alb-albaștri! Cele trei case de bilete se deschid de la ora 13.00 pentru a vă putea achiziționa tichete de intrare, dar și eșarfe și tricouri! Toți cei care veniți îmbrăcați în tricourile puse la vânzare cu prilejul celor două partide de baraj de acasă,…
Slujba de sfințire a Bisericii de lemn din Panc-Săliște
Împreună cu fiul meu, Alexandru Ioan, cu multă bucurie, am participat, în această dimineață, la slujba de sfințire a Bisericii de lemn din Panc-Săliște (comuna Dobra), oficiată de Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei. Biserica, expresie a iubirii de Dumnezeu a locuitorilor acestei zone, a fost ridicată în 1922 și poartă hramul Sfintei Cuvioase…
4 iunie – semnificația istorică a unei zile: Semnarea Tratatului de la Trianon
La 4 iunie 1920 s-a încheiat Tratatul de la Trianon, între Puterile Aliate și Ungaria. A avut loc astfel recunoașterea pe plan internațional a unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Tratatul a intrat în vigoare la 26 iulie 1921. Tratatul de la Trianon este actul juridic care confirmă statul roman modern. Dovedește că…
S-au continuat lucrările și azi 03.06.2022 pe DN 7A- Cheile Jiețului
S-au continuat lucrările și azi 03.06.2022 pe DN 7A- Cheile Jiețului.
Am participat astăzi la deschiderea oficială a sezonului estival în stațiunea Geoagiu Băi.
Este momentul pe care îl așteaptă cei mai mulți dintre noi, cu gândul la vacanțele care vor urma în zilele sau săptămânile următoare. Stațiunea Geoagiu Băi este una dintre principalele atracții ale județului Hunedoara, turismul balnear fiind un ecuson cu care ne mândrim. Chiar dacă mai avem încă multe de făcut, conștienți fiind de potențialul…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.