Un sfârșit de săptămână plăcut vă doresc!
Lună: iunie 2022
Vă recomand destinația de duminică – Țara Hațegului, Săcel, Castelul Nopcsa
Recent, am fost la Castelul familiei Nopcsa din Săcel. Este un castel renovat de Consiliul Județean Hunedoara, iar destinația lui va fi una complex și urmează să fie stabilită. În orice caz, castelul urmează să devină un punct de referință pentru Țara Hațegului, prin arhitectura sa, dar și prin istoria ciudată a lui Franz, baron…
Ia, sărbătorită cu bucurie la Deva!
Zi de sâmbătă plină, dar după-amiaza mi-am luat ie, cum era și firesc de Ziua Universală a Iei, și m-am dus la evenimentul organizat pentru toți iubitorii acestei frumoase piese vestimentare populare românești! Am întâlnit cunoscuți și prieteni, cu care m-am fotografiat, cu bucurie, veseli, parcă în altă stare de spirit. L-am întâlnit pe Pera…
Încă un obiectiv realizat în domeniul sănătății
S-au finalizat lucrările de construcție a clădirii care va deservi secția spitalizare de zi pentru pacienții Spitalului Județean de Urgență din Deva. Gândită și proiectată în acest sens, ea va fi folosită într-o primă fază ca Unitate de Primiri Urgențe pe perioada în care se vor desfășura lucrările de modernizare și extindere a actualei secții…
Port ie cu bucurie și mândrie!
Sărbătoarea de Sânziene, 24 iunie, a fost declarată Ziua universală a Iei! O Zi universală, prin urmare o zi în care trebuie să facem cunoscută originalitatea absolută a iei românești în întreaga lume! Mi-am luat ia, în această dimineață, cu bucuria unui copil care regăsește farmecul hainelor frumos pregătite de seara, știind că a doua…
Apa Serv Valea Jiului a încheiat cu succes un nou proiect privind reabilitarea rețelelor de apă și canalizare în orașul Petrila
Nu e un secret faptul că îmi este la suflet Apa Serv Valea Jiului, companie la conducerea căreia am fost ani în șir. Cu un astfel de sentiment am participat și astăzi la sediul Apa Serv de la Petroșani la finalizarea unui nou proiect din programul de modernizare al rețelei de apă si canalizare din…
Castelul Nopcea din Săcel, comuna Santamaria Orlea, este una dintre cele mai frumoase construcții istorice din județul Hunedoara.
În mod firesc, după multe tentative zadarnice, Consiliul Județean Hunedoara s-a implicat extrem de serios pentru renovarea acestuia. Fondurile au fost obținute prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 și sunt rezultatul eforturilor unei echipe de excepție a social-democraților hunedoreni! Astăzi, împreună cu prietenul meu, primarul Dumitrel Oprean, cu colegii din aparatul de specialitate al…
La mulți ani și succes în carieră tuturor funcționarilor publici!
Îmi desfășor activitatea în cadrul Consiliului Județean Hunedoara, ca administrator public. Prin natura funcției, colaborez exact cu categoria profesională sărbătorită astăzi – funcționarii publici, care au o zi a lor, cea de 23 iunie. Cunosc deci importanța lor, cunosc eforturile pe care le fac, necesitatea de a fi mereu la curent cu legislația în continua…
Ovidiu Bodean – omul potrivit la locul potrivit!
Pe Ovidiu Bodean, directorul Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, îl găsești mereu acolo unde ai nevoie de el – prin munți! Pe jos, cu atv-ul când trebuie, cu sania-targă Akja iarna, dacă e nevoie, dar mereu inspirând încredere – ești pe munte, ești în siguranță, pentru că Ovidiu Bodean veghează, el și echipa pe care…
EXCLUSIV, HD365!
Mâine, 23 iunie de la ora 17:00, Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara, vine în studioul HD365 în cadrul emisiunii EXCLUSIV, moderată de Tiberiu Vințan.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.