Astăzi noi, creștinii ortodocși, sărbătorim Rusaliile!
Privim înapoi cu mulțumire, privim înainte cu încredere!
Minunea Învierii Domnului nostru Isus Hristos nu a rămas fără urmări, iar de Rusalii, Duhul Sfânt i-a înălțat pe Apostolii lui Dumnezeu și le-a dăruit acestora harul de a împrăștia învățăturile divine în toată lumea.
Las gândul cel bun să mă stăpânească, mă gândesc la toți cei dragi mie și la binele pe care pot să-l fac celorlalți!
Este o zi a bucuriei, marcată de noi, românii, prin obiceiuri și tradiții transmise din moși-strămoși, iar multe dintre acestea se mai păstrează și în zilele noastre:
„Dansul Călușarilor” este un obicei străvechi ce se practică de Rusalii, acesta este un joc ce binecuvântează satul, aducând sănătate și noroc în gospodăriile oamenilor. Se trage din zona Olteniei și presupune ca feciorii din sat să meargă din casă în casă pentru a alunga spiritele rele și necazurile.
Bătrânii mai spun că în ziua de Rusalii este bine să nu te cerți cu nimeni, că altfel te vor fura ielele. Conform tradiției, ielele sunt făpturi supranaturale din mitologia românească care seamnă cu niște fecioare care seduc bărbații prin dansul și cântecul lor. Se spune că ielele au fost preotesele unei zeități dacice, dar personaje asemănătoare sunt prezente și în mitologia altor popoare.
Să zâmbim cu gândul la aceste obiceiuri, să ne bucurăm de ele, acolo unde mai există. La noi în județ, se păstrează în multe sate dansul călușarilor, iar la Dac Fest, dansatoare asemănătoare ielelor reînvie tradiții pre-creștine!
De Rusalii, fiți cu toții binecuvântați prin Harul Divin!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.