În ultima vreme, am participat mereu la vernisaje. Am posibilitatea să intru în contact cu diverse forme de artă, să cunosc oameni noi, să interacționez cu artiștii – oameni complecși și atipici.
La Galeriile de Artă “Forma” din Deva, expoziția “Camera timpului meu” a artistului plastic vrâncean Liviu Nedelcu poate fi văzută în lunile aprilie și mai. Este ceea ce artiștii numesc o instalație, cu exponate bi și tridimensionale.
Arta modernă este uneori greu accesibilă și contradictorie. Este însă arta timpului nostru și încerc să înțeleg cât mai mult. Mă bucur că Liviu Nedelcu, el însuși fost manager de centru cultural, a apreciat Consiliul Județean Hunedoara pentru susținerea artei moderne.
În același timp, am cunoscut-o pe artista plastică din Deva, Doina Reghiș Ionescu, autoarea lucrării de artă monumentală “Însemne” din holul Consiliului Județean Hunedoara, despre care am făcut o postare în urmă cu câteva zile. O voi sprijini pentru a revitaliza lucrarea, dar în același timp am aflat că există posibilitatea de a deschide o expoziție permanentă de icoană veche românească – demers care cere efort și diplomație.
De aici până la reconfigurarea unui Muzeu de Artă la Deva nu a mai fost decât un pas. Există la Muzeul Civilizației Dacice și Romane o secție de artă, dar după anul 2007 a fost comasată cu secția de istorie.
Prin mutarea, în cursul anului 2023, a Bibliotecii Județene “Ovid Densușianu” într-un nou sediu, se crează premisele unui spațiu potrivit pentru a pune în valoare, în expoziții permanente, operele din patrimoniul muzeului, dar și ale artiștilor hunedoreni reprezentativi.
După Sărbătorile Pascale voi discuta cu Laurențiu Nistor, Președintele Consiliului Județean Hunedoara, despre strategia de urmat pentru un muzeu de artă sau o secție de artă cu personaliate distinctă la Deva, ceea ce ar aduce un plus de prestigiu și atractivitate județului!
La această oră, Consiliul Județean Hunedoara este, cred, singura instituție de acest fel din România care construiește un muzeu – Muzeul Civilizației Dacice din Orăștie!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.