Mănăstirea Măgura din comuna Martinești , zona Orăștiei a devenit, pentru mine, lăcașul spre care mă îndrept cu multă speranță și umilință.
Speranță pentru că numai în fața lui Dumnezeu Cel Înviat din morți putem spera, și umilință pentru că, de multe ori, am sentimentul că măreția acestui loc este de neatins și de neînțeles pentru noi.
Alături de maica stareță Antonia și părintele slujitor Eftimie, am retrăit astăzi clipe unice, de bucurie, înălțătoare, pe care le voi pune la suflet pentru mult timp. La peste 150 de metri adâncime, s-a găsit apă, această sursă de viață, ca o minune acum, în apropierea marii sărbători a Intrării Mântuitorului în Ierusalim…
Vrednicul Părinte Episcop Gurie mi-a vorbit adeseori despre acest loc, iar eu, descopăr acum că descria Mănăstirea Măgura exact așa cum este!
Am încredere că Părintele Episcop Nestor, unul dintre cei mai tineri ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu obștea mănăstirii, vor avea înțelepciunea și harul de a face din acest loc un adevărat Colț de Rai.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.