Nici nu știu ce să fac – să mă bucur că în județul Hunedoara au loc din ce în ce mai multe evenimente inedite sau să mă întristez că nu pot ajunge la toate!
Pe 1 aprilie – nici că se putea data mai potrivită! – inegalabilul petrilean Ion Barbu și-a văzut o idee onorată de Universitatea din Petroșani. Anume – scriitorul Ion Dezideriu Sîrbu a devenit Profesor universitar post-mortem.
Cum bine se spune în declarația de intenție – a avut loc “Înălţarea simbolică la titlul de Profesor Universitar a scriitorului Ion D. Sîrbu, la vremi trecute cel mai tânăr conferenţiar universitar din ţară, iar apoi cel mai bătrân vagonetar de la Mina Petrila.
Gestul frumos se va petrece în Sala festivă a Bibliotecii universitare”.
Nu pot decât să mă alătur celor care își scot pălăria în fața lui I.D. Sîrbu, hunedorean de seamă, om al Văii Jiului, o personalitate a județului nostru, pentru care artistul plastic Ion Barbu a instituit – pe bună dreptate! – un adevărat cult.
Județul Hunedoara are puține personalități ale epocii contemporane de talia lui I.D. Sîrbu. Mă bucur că teatrul din Petroșani îi poartă numele! Titlul simbolic acordat pe 1 aprilie este, într-adevăr, o reparație istorică.
Aș dori ca, împreună cu Ion Barbu, să gândim o ceremonie dedicată lui I.D. Sîrbu, care să aibă loc și la Deva, pentru a face cunoscută personalitatea scriitorului, care, conform propriei declarații, a fost primul student la filosofie român provenit dintr-o familie de mineri, avându-l ca profesor și mentor pe Lucian Blaga. Cred că I.D. Sîrbu merită titlul de Cetățean de onoare al Județului Hunedoara, chiar dacă acesta ar putea fi acordat post-mortem.
I.D. Sîrbu a petrecut ani de zile în închisorile comuniste, în urma unui articol critic referitor la o piesă comunistă, și datorită unei presupuse colaborări cu reacționarii maghiari în perioada Revoluției maghiare anticomuniste din Budapesta, 1956.
Fotografiile provin de pe pagina de facebook a lui Ion Barbu.
Îl felicit pentru inițiativă!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.