Binele vindecă! E bine că putem face bine!

Nu a stat pe gânduri când a fost întrebată dacă vrea să ajute, mai ales că este mamă a trei fete. Mi-a spus așa: “Știu că ne-ați cerut să fim puternici și ne-am străduit din răsputeri. Dar nu știu cum să explic, unele situații sunt copleșitoare. Eram în cortul pus la dispoziția refugiaților de Consiliul Județean Hunedoara și începuseră să vină grupuri de ucraineni. Majoritatea erau mame și copii. M-am pomenit că o ucraineancă se aruncă în brațele mele și mă strânge cu disperare și nu mă mai lasă din îmbrățișare. Știa un singur cuvânt românește și îl spunea printre lacrimi. “Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!” Nu știam ce să-i spun. Mă străduiam din răsputeri să fiu puternică, dar sunt și eu mamă, iar drama acestor femei nu poate fi descrisă în cuvinte. Din brațele mele s-a năpustit pe Neluțu, colegul meu. Mă uitam la el și vedeam cum îi curg lacrimile pe sub ochelari. E greu să fii tare în astfel de clipe…”

A trecut o săptămână de când convoiul umanitar organizat de Consiliului Județean Hunedoara a plecat către Isaccea. Misiune grea pentru toți cei care au fost acolo. Din Caravană au făcut parte și paramedici și asistente de la Salvital. Știam că-i așteaptă zile grele, încărcate de emoții, așa că i-am îmbărbătat și le-am cerut să fie tari, să nu se lase copleșiti de emoții. S-au străduit din răsputeri, însă e infinit mai greu când ești acolo, când privești oamenii în ochi.

Vorbind cu ei, cu paramedicii care-au fost și sunt la Isaccea, am înțeles încă o dată în plus că este vital să fim solidari. Când știu că am putut să facem cât de puțin pentru a încălzi mâinile înghețate ale copiilor, pentru a pansa sufletele acelor mame, sunt sigur că efortul nostru a meritat.

Și aștept o nouă zi cu încredere!